Încă un angajat medical, răpus de COVID: Asistenta medicală activa în cadrul Institului de Medicină Urgentă

Redacția SafeNews

Încă un angajat medical din Republica Moldova a decedat, fiind răpus de noul Coronavirus. Este vorba despre Eugenia Alexeeva, în vârstă de 64 de ani, care activa în calitate de asistentă medicală la Institul de Medicină Urgentă (IMU).

Vestea a fost făcută de către conducerea instituției unde a lucrat, care a venit cu un mesaj de condoleanțe.

„Cu părere de rău, inima colegei noastre a încetat să mai bată în dimineața acestei zile din cauza complicațiilor provocate de infecția COVID-19, pe fonul bolii oncologice.
Colectivul din cadrul IMU își exprimă profunda tristețe deoarece a pierdut un specialist devotat, care timp de 27 de ani a activat în cadrul aceleași secții. O persoană bună, cuminte și un profesionist adevărat așa va rămâne în inimile tuturor. Asculta cu atenție durerea pacienților și le inspira optimism prin tot ce făcea pentru ei. Este o pierdere mare pentru colectivul nostru. 
Conducerea Institutului de Medicină Urgentă exprimă sincere condoleanţe şi sentimente de profundă compasiune familiei, colegilor de serviciu, prietenilor, rudelor, în legătură cu trecerea sa în nefiinţă. Dumnezeu să o odihnească în pace, iar pe cei rămaşi să-i mângâie şi să-i întărească”, se arată în mesaj. 

PUBLICITATE

Tot astăzi, 12 martie, a fost răpus de COVID-19 un medic chirurg de la Cahul.