Acasă Politic Furculiță: S-a ajuns la un consens privind amânarea anticipatelor

Furculiță: S-a ajuns la un consens privind amânarea anticipatelor

2

În cadrul consultărilor iniţiate de partidul socialiştilor cu fracţiunile şi grupurile parlamentare, s-a ajuns la un consens cu privire la amânarea alegerilor anticipate, până la stabilizarea situaţiei pandemice. Doar deputaţii PAS nu susţin această idee.

Potrivit Infotag, preşedintele fracţiunii PSRM, Corneliu Furculiţă, a anunţat acest lucru ieri în cadrul unei emisiuni televizate.

Potrivit acestuia, încăpăţânarea preşedintelui Maia Sandu referitor la desemnarea unui guvern „amână soluţionarea crizei politice din ţară, în paralel cu agravarea situaţiei pandemice”.

„Actualul guvern are puteri limitate. Prin urmare, politicienii trebuie să găsească soluţii pentru numirea unui nou guvern cu drepturi depline. Există o majoritate în Parlament. Există, de asemenea, un consens mult mai larg decât această majoritate cu privire la numirea unui nou guvern. Acest candidat nu trebuie să fie singurul, pot fi mai mulţi candidaţi. Dar avem de a face cu încăpăţânarea unui politician, în acest caz a preşedintelui, care, din păcate, îşi continuă campania electorală, ascunzându-se în spatele declaraţiilor că acest lucru (nedesemnarea guvernului şi alegerile parlamentare anticipate – „I.”) este în interesele oamenilor”, – a spus Furculiţa.

El a reamintit că socialiştii au făcut apel în repetate rânduri către preşedinte pentru a-şi îndeplini obligaţiile constituţionale şi a începe negocierile cu fracţiunile parlamentare.

„Există decizii, aşteptăm ca preşedintele să-şi îndeplinească îndatoririle constituţionale. Cred că este posibil să se găsească o soluţie acceptabilă pentru ţară şi pentru toată lumea, pentru a ieşi din situaţia dificilă”, a subliniat Furculiţă.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

2 COMENTARII

  1. De atata incapatinare !
    Haita socialista, dodonista, sorista,
    a ajuns la consens : sa fure mai departe si cat mai mul !!
    Cand oare aceasta gasca de Hoti va inceta sa Minta, sa manipuleze prin fatarnicie ??? Cand ?????

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.