Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), efectuează percheziții în biroul de serviciu al fostului administrator special al Băncii de Economii, care deține și funcția de șef de departament al Băncii Naționale a Moldovei (BNM). Mai mult, în această dimineață, 11 martie, procurorii au descins și la domiciliul acestuia, context în care el a fost reținut în baza bănuielii rezonabile de comitere a abuzului de serviciu.
Potrivit informațiilor, acțiunile de urmărire penală au loc în cadrul investigării dosarului „fraudei bancare”, pe segmentul gestionării garanțiilor bancare acordate de către BNM instituțiilor financiare: B.C. „Banca de Economii” S.A., B.C. „Unibank” S.A., B.C. „Banca Socială” S.A.
Precizăm că potrivit legii, abuzul de serviciu comis în interesul unei organizații criminale se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 8 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.
Totodată, Banca Națională a Moldovei reiterează că a fost și rămâne deschisă să contribuie la investigarea fraudei bancare din 2014 și, în acest sens, își reconfirmă voința pentru finalizarea rezultativă a anchetei.
„Astfel, banca centrală a cooperat și colaborează pe deplin cu organele de urmărire penală, oferind toate materialele existente, explicații, specialiști etc. la solicitarea acestora, precum și din proprie inițiativă. BNM speră că acțiunile de astăzi ale procuraturii în biroul unui angajat au adus claritate. Banca Națională mizează pe o anchetă obiectivă și eficientă, în beneficiul cetățenilor”, se arată în comunicatul emis de BNM.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.