Vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, a depus un demers la Procuratura Generală în care solicită să fie informat dacă într-adevăr a fost pornit un dosar penal în cazul transmiterii unei genți de către liderul Partidului Șor, Ilan Șor, cu cele 1, 5 milioane de euro președintelui Igor Dodon și dacă a fost pornit, la ce etapă se află ancheta. Se întâmplă după ce procurorul șef suspendat al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a făcut câteva dezvăluiri, la Jurnal TV,
Subiectul „genții cu bani transmisă lui Dodon” a fost readus recent în atenția publică de fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari. Acesta a relevat în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV că după apariția în conferință cu o geantă neagră, Ilan Șor a fost audiat de procurori. Aceștia au fost informați în cadrul audierilor că Igor Dodon ar fi primit favoruri de la fostul primar de Orhei.
Pe cazul dat, potrivit lui Morari, a fost pornit un dosar penal pe faptul coruperii pasive în proporții deosebit de mari.
Anterior Ilan Șor declara că în geanta respectivă ar fi fost bani pe care Vlad Filat i-ar fi luat de la BEM și i-ar fi transmis lui Igor Dodon, ca acesta din urmă să-l voteze pe Nicolae Timofte președinte.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.