CSM a respins solicitarea președintelui Comisiei juridice a Parlamentului, socialistului Vasile Bolea, prin care s-a solicitat sancționeze judecătorii Curții Constituționale Liuba Șova, Nicolae Roșca și Domnica Manole, prin demiterea lor. Hotărârea a fost pronunțată cu puțin timp în urmă. Mai exact, magistrații Consiliului Superior al Magistraturii și-au declinat competența în examinarea acestui subiect și au decis remiterea sesizării către Parlament și Guvern care au desemnat pe cei trei membri CCM.
Amintim că tot în cadrul aceleiași ședințe, Consiliul Superior al Magistraturii a admis cererea lui Andrei Năstase prin care acesta a solicitat retragerea cererii cu privire la inițierea procedurii disciplinare în privința fostului președinte al Curții Constituționale, Vladimir Țurcan
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.