„Dacă erau mai mulți oameni cumsecade în Parlament era mai ușor să discutăm, dar, din păcate, în urma alegerilor parlamentare din 2019 ne-am pomenit cu Parlamentul pe care îl cunoaștem cu toții”, a declarat președinta Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, într-un live pe pagina sa de Facebook, când a fost întrebată de ce PAS nu apelează la fracțiunea Partidului Democrat pentru a da jos împreună guvernul Chicu.
Maia Sandu, citată de IPN, a adăugat că „din păcate, trebuie de fiecare dată să luptăm cu răul cel mai mare, făcând echipă cu răul cel mai mic. Așa că în continuare o să încercăm să găsim căile cele mai potrivite pentru ca să putem să adoptăm decizii bune pentru cetățeni”.
Întrebată dacă crede într-o eventuală anexare a Republicii Moldova de către Federația Rusă, aceasta a răspuns că Republica Moldova rămâne în continuare în sfera de influență a Federației Ruse, iar, la momentul actual, „actorii care sunt agenți de influență ai Federației Ruse în Republica Moldova” sunt Igor Dodon și membrii PSRM, care , în opinia ei, promovează interesele Federației Ruse în detrimentul intereselor cetățenilor Republicii Moldova.
În contextul alegerilor prezidențiale preconizate în această toamnă, Maia Sandu a menționat că este foarte important ca partidele, care vor să contribuie la debarcarea lui Igor Dodon de la putere, să aibă o campanie electorală care nu atacă alte partide proeuropene și să fie o campanie împotriva corupților.
Președinta PAS a declarat că este gata să preia guvernarea și a dat asigurări că formațiunea este pregătit să reia reformele exact de acolo de unde au fost întrerupte după ce Guvernul Sandu a fost demis.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.