Acasă Social Carburanții s-au scumpit din nou: Prețurile afișate la benzinării

Carburanții s-au scumpit din nou: Prețurile afișate la benzinării

0

Petroliștii au afișat la panou astăzi, 24 februarie, prețuri mai mari la carburanți. Scumpirile, cuprinse între 50 și 65 de bani, vin la o săptămână după cea mai recentă majorare de preț la benzină, motorină și gazul lichefiat, transmite SafeNews.md cu referire la IPN.

Odată cu afișarea prețurilor noi, benzina cu cifra octanică 95 costă în medie 18,30 lei, în comparație cu 17,70 lei. 

Un litru de motorină costă 15,60 lei, comparativ cu 14,90-15,00 lei. 

Prețul mediu al gazului lichefiat constituie aproape 11 lei, în comparație cu 10,35 lei.

Scumpirile la carburanți din ultima perioadă au începutul la mijlocul lunii decembrie. Atunci prețurile au crescut în medie cu 60 de bani. 

La mijlocul lunii ianuarie au fost anunțate prețuri mai mari în medie cu un leu, iar pe parcursul lunii februarie, aceasta este a treia scumpire.

La începutul lunii, Comisia parlamentară economie, buget și finanțe a organizat audieri cu privire la situația de pe piața carburanților. 

În cadrul acestora, Consiliul Concurenței preciza că șase companii petroliere, care gestionează împreună 66% din stațiile PECO din țară, adoptă comportament similar la modificarea prețurilor, acestea fiind cu aceeași valoare, într-un termen de 48-72 de ore. 

Analiza evoluțiilor prețurilor de panou denotă o neconcordanță de reacție a pieței la modificarea cotațiilor internaționale, și anume reacție imediată la creșterea cotațiilor și reacție întârziată la scăderi.

Din martie 2019, petroliștii stabilesc de sine stătător prețurile de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere, fără să depășească rata de rentabilitate anuală de 10%.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.