Premierul desemnat, Natalia Gavrilița, nu a primit joi, votul de încredere al deputaților din Parlamentul de la Chișinău. Potrivit Constituției, președinta R. Moldova, Maia Sandu, urmează să desemneze, pentru a doua oară, un candidat la funcția de premier, transmite SafeNews.md cu referire la zdg.md.
Potrivit Hotărârii Curții Constituționle (CC) din 6 august 2020, în cazul în care este constituită o majoritate parlamentară absolută formalizată, președintele R. Moldova este obligat să desemneze candidatul înaintat de această majoritate pentru funcția de prim-ministru. În cazul în care nu este constituită o majoritate parlamentară absolută formalizată, preşedintele țării este obligat ca, după consultarea fracţiunilor parlamentare, să desemneze un candidat pentru funcţia de prim-ministru, chiar dacă fracţiunile parlamentare nu sunt de acord cu propunerea sa.
În cazul în care președintele R. Moldova refuză să desemneze candidatul pentru funcția de prim-ministru înaintat de majoritatea parlamentară formalizată, Constituția prevede suspendarea din funcție și demiterea președintelui R. Moldova.
În context, în timp ce premierul desemnat își prezenta în plenul Parlamentului programul de Guvernare, PSRM a înaintat propriul candidat la funcția de premier. Despre asta a anunțat președintele socialiștilor, Igor Dodon, care a declarat că Mariana Durleșteanu este candidatul propus de socialiști.
Liderul PSRM a declarat că va fi formată și „o majoritate parlamentară tehnică, constituită pentru a scoate țara din haos”, dar și că propunerea socialiștilor va fi expediată șefului statului chiar astăzi.
Componența Guvernului Gavrilița, lista candidaților la funcția de miniștri:
- Mihai Popșoi – Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene
- Ion Luca – Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului
- Anatolie Nosatîi – Ministerul Apărării
- Andrei Spînu – Ministerul Economiei și Infrastructurii
- Anatolie Topală – Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării
- Rozalina Albu – Ministerul Finanţelor
- Ala Nemerenco – Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale
- Viorel Cibotaru – Viceprim-ministru pentru Reintegrare
- Ana Revenco – Ministerul Afacerilor Interne
- Sergiu Litvinenco – Ministerul Justiției
La 27 ianuarie curent, președinta R. Moldova, Maia Sandu, a înaintat candidatura Nataliei Gavrilița pentru funcția de prim-ministră.
Potrivit art. 85 din Constituție, în cazul imposibilităţii formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni, preşedintele Republicii Moldova, după consultarea fracţiunilor parlamentare, poate să dizolve Parlamentul.
Parlamentul poate fi dizolvat, dacă nu a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului, în termen de 45 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.
La 24 decembrie 2020, Guvernul condus de Ion Chicu și-a dat demisia și a refuzat să asigure interimatul. La propunerea președintei Sandu, premier interimar a fost desemnat ministrul de Externe, Aureliu Ciocoi.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.