Acasă Comunicate de presă Cum a reaționat Procuratura Generală la declarațiile membrilor PAS potrivit cărora judecătorii...

Cum a reaționat Procuratura Generală la declarațiile membrilor PAS potrivit cărora judecătorii Curții Constituționale ar fi filați

0

Procuratura Generală nu a inițiat niciun proces penal, nu a autorizat și nu a intervenit către judecătorul de instrucție pentru a fi autorizate, conform competenței, careva masuri speciale de investigații în privința judecătorilor Curții Constituționale. Din informațiile prezentate de MAI, SIS si CNA, nici aceste structuri nu au realizat astfel de măsuri. Este reacția Procuraturii Generale, la declarațiile făcute anterior de deputatul Sergiu Litvinenco, precum că judecătorii Curții Constituționale ar fi filați non-stop de către două structuri de stat și la declarațiile liderului PAS, Maia Sandu, care semnala într-o postare pe facebook că „mașinăria statului a fost pusă la lucru pentru a căuta motive de a pune presiune pe judecătorii CC”.

Într-un comunicat emis de serviciul de presă al PG, se spune că Procuratura Generală a luat act de declarațiile reprezentanților PAS, iar pentru a clarifica situația, i-a îndemnat să depună un denunț.

„Cei doi politicieni au refuzat să dea curs invitației, motivând că nu au încredere în organele de drept și că nu pot divulga sursa de informații, deși, în alte situații, depun activ denunțuri la Procuratură” se spune în comunicat.

Aceeași sursă menționează că astfel de declarații sunt „contraproductive” și au scopul de „a atrage procuratura în soluționarea unor conflicte de ordin politic”, contribuind totodată la creșterea neîncrederii cetățenilor în instituțiile statului.

Amintim că liderul PAS, Maia Sandu atenționa pe 26 aprilie că a aflat din surse sigure că șeFul statului Igor Dodon și oamenii din anturajul său au pornit o adevărată vânătoare împotriva judecătorilor Curţii Constituţionale. „Mașinăria statului a fost pusă la lucru pentru a caută motive de a pune presiune pe judecători și pe membrii familiilor lor, în încercarea de a impune o decizie convenabilă socialiștilor pe cazul împrumutului rusesc”.

„Judecătorii Curții Constituționale trebuie lăsați să-și îndeplinească atribuțiile așa cum prevede Constituția – în mod independent, imparțial și să se supună exclusiv Constituției” menționa liderul PAS.

jurnal.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.