„ANI vrea să se convingă repetat, la fel cum a făcut-o în 2017, că nu există incompatibilitate în deținerea funcției neremunerate de președinte al Asociației Obștești Federația de Șah a Moldovei”. Așa a comentat ex-partidul socialiștilot controlul inițiat de inspectorii de integritate pe numele lui Igor Dodon.
„Deși există o hotărâre anterioară a ANI, în care se constată lipsa incompatibilității deținerii funcției de președinte al Federației de Șah a Moldovei, una neremunerată în cadrul unei Asociații Obștești, săptămâna trecută ANI a început o verificare repetată pe acest caz”, se arată în reacția publicată de serviciul de presă al liderului PSRM.
În comentariul publicat, se spune că instituția prezidențială a expediat la ANI, în 2017, o „adresare oficială cu privire la existența sau inexistența stării de incompatibilitate între instituția de șef al statului și cea de președinte al FȘM”.
„În rezultat, ANI a comunicat faptul că, în condițiile în care funcția de președinte al Federației de Șah nu este una remunerată în cadrul acestei Asociații Obștești, nu există incompatibilitate. ANI poate ușor găsi acest act de constatare în arhiva instituției. Apropo, este și în arhiva Președinției, atât adresarea Aparatului Președinției, cât și răspunsul ANI. Vom prezenta și în cazul dat toate informațiile solicitate de inspectorii de integritate, subliniind că nu s-a schimbat nimic comparativ cu situația când a fost emisă prima constatare a ANI”, se mai spune în reacția PSRM.
Menționăm că Autoritatea Națională de Integritate a pornit un control pentru nerespectarea regimului juridic al incompatibilității în privința ex-președintelui Igor Dodon. Instituția nu a spus despre ce este vorba, menționând că va informa, ulterior, opinia publică despre rezultatele acestei proceduri de control.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.