Acasă Social Un adolescent dintr-o localitate din raionul Nisporeni, s-a accidentat grav în urma...

Un adolescent dintr-o localitate din raionul Nisporeni, s-a accidentat grav în urma căderii de pe ancora unui pilon electric din beton armat

0

Un adolescent dintr-o localitate din raionul Nisporeni, deservită de operatorul sistemului de distribuție a energiei electrice, ÎCS Premier Energy SA, s-a accidentat grav în urma căderii de pe ancora unui pilon electric din beton armat, parte a liniei electrice aeriene (LEA) de 10 kV pe care a urcat în timp ce se juca în compania unor prieteni, informează operatorul de distribuire a energiei electrice.


Cazul s-a produs în seara zilei de 24 aprilie, curent, în circumstanțe ce denotă o încălcare gravă de către populație a zonei de protecție a rețelelor electrice și a regulilor de securitate a persoanelor în raport cu acestea.

Conform martorilor oculari, în timpul unui joc în lunca satului, adolescentul accidentat a început să se urce pe ancora de sprijin a pilonului.

Deși au încercat să-l convingă să nu urce și să coboare, adolescentul nu a urmat sfatul prietenilor și aflându-se la o înălțime de circa 6 metri s-a dezechilibrat, căzând în rezultat la pământ peste niște pietre pe partea dreaptă a corpului.

Unul din martorii accidentului a chemat imediat un adult din apropiere, care văzând starea adolescentului a apelat la serviciul de urgențe 112.

Sosiți la fața locului medicii i-au acordat victimei primul ajutor și au transportat-o la secția de traumatologie a spitalului raional, unde a fost internată având o fractură de bazin cu hemoragie.

Acest accident s-a produs în urma mai multor încălcări grave a regulilor de securitate în zona de protecție a rețelelor electrice și a unui comportament riscant, inclusiv a neconștientizării pericolului iminent de cădere de la înălțime și chiar de electrocutare.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.