Deputatul francez și președinte al Adunării Naționale, Richard Ferrand, a anunțat miercuri seara că a avut o întrevedere cu președinta R. Moldova, Maia Sandu, la Paris. Anunțul a fost făcut de către parlamentar printr-o postare pe Facebook, transmite SafeNews.md cu referie la Zdg.md.
În mesajul lui, deputatul francez menționează că în cadrul întrevederii oficiale cu Maia Sandu „a asigurat-o pe președinta R. Moldova de voința și susținerea în consolidarea democrației și statului de drept în Moldova”.
Reamintim că președinta R. Moldova, Maia Sandu, efectuează în zilele de 3 și 4 februarie curent o vizită oficială la Paris. În cadrul acesteia, Maia Sandu va avea o întrevedere cu președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.