Traian Băsescu nu ar mai fi interesat să își recapete cetățenia Republicii Moldova, afirmă Octavian Țîcu. Liderul Partidului Unității Naționale (PUN) a menționat în studioul emisiunii „Puterea a Patra” că fostul președinte român este supărat pe unioniștii din țara noastră, transmite SafeNews.md cu referire la zugo.md.
Potrivit politicianului, nemulțumirea lui Băsescu este cauzată de faptul că „partidele unioniste nu se pot uni”. În același timp, Țîcu a amintit despre faptul că în campania electorală a propus ca politicianul de peste Prut să devină premier al Republicii Moldova, precizând că oferta era valabilă doar în cazul în care obținea mandatul de șef al statului.
„Din câte știu, nu este interesat nici într-un fel. Domnul Traian Băsescu este supărat pe faptul că unioniștii nu se pot uni. I-am explicat și lui, și lui Eugen Tomac (n. r.: deputat român, membru al Parlamentului European, liderul Partidului Mișcarea Populară de peste Prut) care este situația cu unionismul în Republica Moldova. Cât nu ne-am uni, o să se găsească unul mai unionist.
Vreau să vă spun că acea ofertă care am făcut-o în campania prezidențială, Traian Băsescu o eventuală candidatură la funcția de prim-ministru, avea valabilitatea doar în cazul în care aș fi câștigat mandatul de președinte, pentru că asta ar fi însemnat refacerea cetățeniei și propunerea de prim-ministru. Acum lucrurile sunt trecute într-o altă dimensiune și nu cred că există vreun interes. Situația s-a schimbat mult”, a declarat liderul PUN.
Precizăm că, în iunie 2016, Traian Băsescu şi soţia sa au devenit cetățeni ai Republicii Moldova. Decretul a fost semnat de președintele de atunci, Nicolae Timofti.
Peste un an, în 2017, Igor Dodon i-a retras lui Traian Băsescu cetățenia. Mai târziu, în decembrie 2020, după ce socialistul a pierdut prezidențialele, ex-liderul de la Cotroceni anunța că va depune actele pentru redobândire.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.