Încasările la Bugetul public național (BPN) administrate de Serviciul Fiscal de Stat au constituit în luna ianuarie a anului curent 3,4 miliarde lei. Potrivit Serviciului Fiscal, suma reprezintă o creștere cu peste 147,1 milioane lei sau cu 4,5% în raport cu perioada similară a anului precedent.
Respectiv, la cele 4 componente ale Bugetului public național, au fost înregistrate următoarele rezultate:
În perioada menționată, la Bugetul de stat s-au încasat circa 1,6 miliarde lei, ceea ce constituie cu 177,0 milioane lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020, sau o creștere de 12,7 %.
La Bugetele locale s-au înregistrat încasări în sumă de peste 360,4 milioane lei, ceea ce reprezintă cu 15,6 milioane lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent sau o creștere de 4,5 %.
La Bugetul asigurărilor sociale de stat, în perioada menționată, s-au încasat 1,1 miliarde lei, ceea ce constituie cu 36,9 milioane lei mai puțin comparativ cu perioada similară a anului precedent, sau o diminuare de 3,2 %.
La Fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală s-au acumulat 386,2 milioane lei, ceea ce constituie cu 8,6 milioane lei mai puțin în comparație cu perioada similară a anului 2020 sau cu 2,2 %.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.