Acasă Comunicate de presă Situația la frontieră: 61 de persoane sunt cazate la PTF Palanca

Situația la frontieră: 61 de persoane sunt cazate la PTF Palanca

0

Polițiștii de frontieră de la punctele de trecere Tudora şi Palanca sunt solidari cu cetățenii porniți în drumeții. Traseul din zonă este unul dintre cele mai afectate de ninsori şi viscol, mai multe mașini au rămas blocate în nămeți, iar oamenii legii au intervenit pentru a acorda ajutor.

Totodată, până la deblocarea drumurilor și continuarea călătoriei, în punctul de trecere a frontierei Palanca sunt cazați la ora actuală 61 de persoane.

Astfel, polițiștii de frontieră împreună cu angajații Serviciului Vamal asigură cele necesare călătorilor. 

La fel, la sediul Direcției regionale EST au fost adăpostite trei familii, mașinile cărora erau blocate în drum spre localitatea Volintiri.

Patrule ale Poliției de Frontieră, în continuare ajută la deblocarea mijloacelor de transport și acordă suportul necesar persoanelor, în măsura posibilităților.

Pe drumul ce leagă localitățile Copceac și Cairaclia, polițiștii de frontieră au intervenit în forță și au deblocat mai multe mijloace de transport.

De asemenea, polițiștii de frontieră din Vulcănești au dat o mână de ajutor angajaților S.A. Drumuri la deblocarea traseului ce duce spre punctul de trecere a frontierei Mirnoe.

În apropierea de localitatea Voinescu, raionul Hîncești, polițiștii de frontieră din Direcția regională VEST au ajutat un conațional, al cărui autoturism a derapat și s-a blocat în nămeți, să revină pe traseu și să-și continue deplasarea.

Poliția de Frontieră reamintește că pe drumurile naționale se circulă în condiții de iarnă. Astfel, ca fiecare conducător auto este rugat să-și echipeze mașina corespunzător și să țină cont de avertizările meteo. 

Menționăm că 3 segmente de drum național rămân blocate din cauza zăpezii depuse. Este vorba despre segmentul R-31 care duce spre Tudora-Palanca, traseul M-3 în raionul Cahul, spre frontiera cu România, și drumul de acces către Portul Giurgiulești.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o nouă avertizare de schimbare bruscă a vremii, în perioada 27-28 ianuarie.

Astfel, în legătură cu deplasarea ciclonului sudic, se prevăd condiții meteo complicate: vor cădea precipitații puternice sub formă de ninsoare și lapoviță.

Totodată, va avea loc intensificarea vântului din nord de până la 15/20 m/s, iar izolat va viscoli și se vor forma troiene.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.