Membrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Dorel Musteaţă, în privinţa căruia Autoritatea Naţională de Integritate (ANI) a emis anul trecut un act de constatare, pune la îndoială independenţa instituţiei şi respectarea principiului de repartizare aleatorie a dosarelor, transmite SafeNews.md cu referire la anticorupție.md.
Magistratul a depus o sesizare la Consiliul de Integritate şi la Serviciul de Informaţii şi Securitate, în care solicită să fie verificate acţiunile factorilor de decizie din cadrul ANI la repartizarea procedurilor de verificare în privinţa sa, a judecătorului Gheorghe Balan şi a procurorului anticorupţie Vladislav Bobrov, ajunse în gestiunea inspectorului de integritate, Adrian Fetescu.
Solicitat de reporterii portalului Anticoruptie.md, Dorel Musteaţă a declarat că deţine informaţii care denotă că Fetescu ar fi fost influenţat la luarea deciziilor de către angajaţii aparatului prezidenţial în perioada mandatului lui Igor Dodon.
Contactat la telefon, judecătorul Gheorghe Balan ne-a declarat că a depus şi el o sesizare la Consiliul de Integritate.
Maria Dastic, ofiţer de presă al ANI, a declarat că este vorba despre „un nou atac asupra imaginii şi independenţei ANI”.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.