Situația la frontieră în ultimele 24 de ore

Redacția SafeNews

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 10.344 traversări, dintre care cele mai multe au fost efectuate de către moldoveni pe sensul de ieșire din țară. Astfel, potrivit informației oferite de către Poliția de Frontieră, în doar 24 de ore 5.103 de cetățeni au revenit în R. Moldova, iar 5.241 de persoane au părăsit țara.

Din numărul celor reveniți în țară, 3.055 de cetățeni au traversat frontiera moldo-română, 1.202 treceri la frontiera cu Ucraina și 846 treceri aeriene.

Menționăm că nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției de tip COVID-19.

PUBLICITATE

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în Republica Moldova) au fost:

PTF Leușeni – 1.191 traversări persoane;
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 846 traversări persoane;
PTF Sculeni – 802 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați – 621 traversări persoane;
PTF Otaci – 293  traversări persoane.