Două persoane și-au pierdut viața într-un grav accident rutieri produs sâmbătă dimineață, la Edineț. Totul d-s îmtîmplat după ce un automobil s-a izbit frontal de un autocar cu pasageri, care circula pe ruta internațională Chișinău – Varșovia.
Tragedia s-a produs în această dimineață între localitățile Brătușenii Noi și Brătușenii Vechi, din raionul Edineț. Potrivit responsabililor din cadrul Inspectoratului de Poliție Edineț, un șofer de 35 de ani, care conducea un automobil de model Dacia, a intrat cu mașina pe contrasens și a izbit un autobuz cu pasageri, care circula pe ruta Chișinău – Varșovia.
În urma impactului violent, șoferul automobilului și un pasager care se afla în mașină au decedat pe loc. Agenții de poliție ajunși la fața locului au avut nevoie de intervenția salvatorilor pentru a scoate dintre fiare corpurile neînsuflețite ale victimelor.
În autobuzul lovit frontal de automobil se aflau 40 de persoane, doi șoferi și 38 de pasageri, care, potrivit Poliției, nu au avut de suferit.
Autoritățile anunță că investighează toate circumstanțele pentru a stabili cum anume s-a produs accidentul și ce l-a determinat pe șofer ca să intre cu automobilul pe contrasens.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.