Acasă Social Tânăr amenințat cu un pistol, la Ungheni. Arma era căutată de poliție...

Tânăr amenințat cu un pistol, la Ungheni. Arma era căutată de poliție de mai bine de un deceniu

0

Un bărbat a fost reținut de oamenii legii, după ce fiind în stare de ebrietate l-a amenințat cu moartea pe un tânăr. Incidentul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 00:25, în localitatea Bumbăta, din raionul Ungheni. Oamenii legii au găsit asupra suspectului un pistol care era căutat din anul 2005.

Victima, un tânăr în vârstă de 31 de ani, a alertat noaptea trecută poliția despre faptul că a fost amenințat cu un pistol de către un bărbat în stare de ebrietate care a dat buzna în curtea casei părinților săi.

Contactată telefonic, Diana Fetco, purtătorul de cuvânt al IGP, a comunicat pentru Deschide.MD că atacatorul s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 37 de ani, pe care oamenii legii l-au prins pe o stradă din localitate.

„Când a fost oprit de polițiști,  bărbatul a scos din buzunar mia multe obiecte, inclusiv un cuțit și un pistol, pe care le-a aruncat peste gardul unei case părăsite. În urma escortării la IP Ungheni s-a stabilit că arma era deținută ilegal. Bărbatul a fost testat cu alcootestul de tip Drager, iar rezultatele au arătat că acesta avea o concetraţie de vapori de alcool în aerul expirat 0,91 mg/l. Inspectoratul de Poliție Ungheni a inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor”, susține Fetco.

De altă parte, surse din cadrul poliției locale ne-au informat că pistolul găsit asupra individului, un Baikal 442 cu calibrul de 9 mm, era căutat de Inspectoratul de Poliție Buiucani, din cadrul Direcției de Poliției a mun. Chișinău, după ce în anul 2005 a fost furat dintr-o locuință.

Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs incidentul, dar și cum a ajuns pistolul la făptaș.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.