Acasă Social O tânără a cumpărat în credit un iPhone de 20.000 de lei...

O tânără a cumpărat în credit un iPhone de 20.000 de lei pentru un escroc

0

Un tânăr de 22 de ani din Capitală a fost reținut de oamenii legii pentru comiterea a 3 escrocherii. Mai mult, acesta s-a dovedit a fi în căutare de către IP Ciocana pentru comiterea unui furt, pe numele lui fiind emis și un mandat de arest pentru termen de 30 de zile, transmite SafeNews.md cu referire la Știri.md

Potrivit poliției, prima escrocherie a fost înregistrată în luna martie 2020. Tânărul, în timp ce se afla la domiciliul prietenei sale, a sustras din portmoneul acesteia 100 de euro.

Alt caz a fost înregistrat în luna august, când prin înșelăciune, a convins o tânără să procure un telefon de model „iPhone 11” în credit cu promisiunea că va achita el ratele lunare. 

Ulterior, suspectul a vândut telefonul mobil, cauzând victimei de 22 de ani un prejudiciu de 20.000 de lei.

Ultima escrocherie a avut loc pe 29 septembrie, când făptașul s-a întâlnit cu un prieten pe strada V. Lupu și sub pretextul de a efectua un apel telefonic, prin înșelăciune a dobândit de la victima de 21 de ani telefonul mobil de model „Samsung”, după care cu bunul însușit a fugit într-o direcție necunoscută. 

Prin fapta dată, bănuitul a cauzat părții vătămate un prejudiciu în sumă de 4.750 lei.

Astfel, în urma unor măsuri întreprinse, făptașul a fost reținut și escortat la inspectorat, unde și-a recunoscut vina.

Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală, iar tânărul a fost plasat în arest preventiv pentru un termen de 30 de zile. 

El riscă amendă de la 27.500 la 42.500 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore sau închisoare de până la 3 ani.  

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.