Acasă Politic Cum motivează deputații PAS, protestul din fața Parlamentului: „Dacă lăsăm acești hoți...

Cum motivează deputații PAS, protestul din fața Parlamentului: „Dacă lăsăm acești hoți la guvernare, vom muri și de COVID și de foame”

0


PAS conștientizează riscul de infectare cu coronavirusul de tip nou și vor depune toate efoturile pentru a respecta regulile de protecție. Declarația îi aparține deputatului Sergiu Litvinenco și vine în legătură cu protestul organizat joi, 3 decembrie în fața Parlamentului.

„Ne pare rău, de aceea vom încerca să facem tot posibilul ca să asigurăm un metru distanță, măști la toată lumea. Dar nu putem să lăsăm niște nesimțiți să-și bată joc de votul oamenilor. Înțeleg riscurile, temerile, dar dacă lăsăm acești hoți la guvernare, vom muri și de COVID și de foame”, a spus Litvinenco, în carul unei emisiuni televizate.

Menționăm că Președintele ales, Maia Sandu s-a arătat indignată de decizia socialiștilor care cer ca SIS-ul să fie luat din coordonarea Președintelui ales și să treacă în subordinea Parlamentului. Aceasta spune că intenția PSRM-ului ar fi un abuz anti-democratic pus la cale de actualul președinte în exercițiu, Igor Dodon. 

Ulterior și Renato Usatâi și-a înemnat susținătorii să participe la protestul organizat de Maia Sandu.

Precizăm că, după ce anul trecut deputații au votat un proiect de lege care prevede că Serviciul de Protecție și Pază de Stat să treacă în subordinea președintelui țării, acum, socialiștii se pare că au schimbat macazul.

Menționăm că deputatul Sergiu Litvinenco a publicat pe pagina sa de Facebook nota informativă a unui proiect care arată că deputații socialiști cer ca SIS-ul să fie luat din coordonarea președintelui ales. Potrivit lui Litvinenco, Comisia juridică a aprobat cu 5 voturi un raport pentru două lecturi, iar joi documentul ar putea fi votat în plenul Legislativului.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.