Doi bărbați au murit, iar o fetiță a fost rănită, după ce au fost victimile a două accidente rutiere care au avut loc ieri, 25 noiembrie, în sudul R.Moldova, transmite SafeNews.md cu referire la deschide.md.
În primul caz, un bărbat de 45 de ani din Criuleni a decedat, după ce a fost tamponat de o mașină în timp ce traversa strada neregulamentar. În cel de-al doilea caz, șoferul unui microbuz din Dondușeni nu a cedat trecerea unui camion. În urma impactului, conducătorul auto de 46 de ani a decedat, iar pasagera de 11 ani se află în stare gravă.


