Alegerile parlamentare anticipate sunt inevitabile. Dacă Igor Dodon dorește să revină la conducerea PSRM-ului, asta este o garanție în plus că acest partid se va duce la fund. O declarație în acest sens a fost făcută de către deputatul PAS, Oazu Nantoi, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.
„Dacă ne uităm la acea mobilizare a cetățenilor R. Moldova care a adus la victoria dnei Maia Sandu, această mobilizare, totodată, pune cruce pe legitimitatea acestui parlament”, a declarat Nantoi.
În acest sens, Nantoi a precizat că ”actualul parlament este el însuși o consecință a stării de captivitate a statului.
Dacă, atunci când dna Maia Sandu era prim-ministru, alegerile locale s-au desfășurat într-o atmosferă corectă, cât de cât, fără intimidări, fără resurse administrative, apoi noi încă nu am avut alegeri parlamentare în condiții de normalitate, pentru ca parlamentul să fie cu adevărat organul reprezentativ suprem al poporului.
Noi avem un parlament care este organul reprezentativ suprem al binomului și, sub acest aspect, acest parlament nu are dreptul moral la continuarea existenței. Trecem la aspectul formal”, a mai declat deputatul.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.