VIDEO // Inundația de pe str. Albișoara nu are legătură cu reparația recentă a străzii, susține municipalitatea

Redacția SafeNews

O parte dintre consumatorii din sectorul Centru al capitalei au rămas fără apă în robinete după ce o țeavă de la intersecția străzilor Albișoara și Vasile Alecsandri s-a spart. Totodată, inundația formată în zonă în această dimineață nu are legătură cu lucrările recente de renovare ale străzii Albișoara. Declarațiile au fost făcute de viceprimarul municipiului Chișinău, Ilie Ceban.

„A cedat o țeavă care aparține Apă-Canal și aprovizionează cu apă potabilă sectorul Centru. Nu are nicio legătură țeava cu reparația străzii. Țeava este din 2014. Apă-Canal a intervenit imediat, s-a sistat aprovizionarea cu apă. Structurile au fost direcționate aici, inclusiv poliția, care a sistat traficul rutier pe o porțiune. Exdrupo a intervenit. Apă-Canal va face o inventariere, astfel încât să nu mai fie prejudicii”, a declarat Ilie Ceban jurnaliștilor.