Acasă Comunicate de presă CNPF dezaprobă manierele ”interpușilor care reprezintă” MOLDASIG

CNPF dezaprobă manierele ”interpușilor care reprezintă” MOLDASIG

0

Comisia Națională a Pieței Financiare își exprimă dezacordul față de modul de contestare a actului administrativ emis de autoritate, de către „CONFIDENTIAL-AUDIT” SRL, acesta prezentând cereri scrise ”pe genunchi”, ceea ce este absolut detestabil și descalificant, desconsiderator și neglijent, brutal și batjocoritor, nu pur și simplu la adresa regulatorului, dar în general la adresa statului propriu-zis.

Prin intermediul unui comunicat de presă, autoritatea de supraveghere califică acțiunile drept acțiuni subversive, ”regizate de mână invizibilă”.

Aceste provocări nu sunt altceva decât o sfidare la adresa instituțiilor statului, la adresa securității naționale, la adresa bunului simț și societății în ansamblu…, discreditează opțiunile celor care mai cred în viitorul acestui neam, viitoarei generații.

Aceasta este prima încercare de a testa vigilența instituțiilor statului, următoarele ”ținte” fiind bănci sistemice cu pondere covârșitoare în piața financiară.

Respectiv, acțiunile în cauză reprezintă nu altceva decât o provocare de proporții ”cu bătaie lungă”, cu impact cuantificabil, estimat la costuri enorme – atât financiare, cât și reputaționale -, cu  efecte dezastruoase pe plan intern și pe plan internațional.

În susținerea celor enunțate, Comisia Națională, autoritate publică ”…cu putere de decizie, de dispensă, de interdicție, de intervenție, de control și de sancționare…, care reglementează și autorizează activitatea participanților la piața financiară nebancară, precum și supraveghează respectarea legislației”, sensibilizează și sporește atenția publicului asupra unor pasibile consecințe nefaste la adresa siguranței și sustenabilității micro- și macroeconomice, sectorul de asigurări fiind doar ”o piatră de încercare”, realmente miza fiind sectorul bancar, implicit destabilizarea sectorului financiar în ansamblu, se arată în comunicat.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.