Termenul de 24 decembrie, până când Igor Dodon a declarat că v-a sta în funcţie, „cu toate atribuţiile”, este o invenţie. De această părere este vicepreședintele Platformei DA, deputatul Igor Munteanu, care declară că transferul de putere poate avea loc imediat după ce Curtea Constituţională validează alegerile, iar asta ar putea avea loc mult mai curând decât 24 decembrie.
De asemenea, deputatul Igor Grosu declară că PAS îndeamnă „deja fostul preşedinte să asigure o tranziţie calmă”.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.