„Amnistia migrațională” promisă de Igor Dodon pentru cetățenii R.Moldova aflați în Rusia care vor veni la vot pe 15 noiembrie reprezintă un „îndemn ilegal”, dar și un simplu fals. De această părere este președintele Congresului diasporei moldovenești din Rusia și fostul candidat la funcția de președinte al R.Moldova, Alexandr Kalinin, transmite SafeNews.md cu referire la deschide.md.
Politicianul face referire la declarațiile lui Dodon, prin care acesta a încercat să mobilizeze prin șantaj diaspora din Rusia să iasă la vot în turul II, promițându-le că în jumătate de an va iniția o nouă amnistie migrațională. Potrivit lui Kalinin, astfel de declarații reprezintă utilizarea clară a resurselor administrative.
„Într-un stat de drept, din cauza unui astfel de îndemn candidatul ar fi fost scos din alegeri”, a declarat el.
Liderul diasporei moldovenești susține că astfel de îndemn este ilegal care demonstrează atitudinea lui Dodon față de cetățeni: „Indiferent în ce situație vă aflați, vă este greu sau nu, amnistia va fi obținută doar de cei care va vota și va avea ștampila în buletin, iar dacă vă îmbolnăviți sau aveți situații urgente din cauza căror nu veți putea să vă reprezentați la vot, atunci nu veți putea aplica amnistia”.
Acesta a mai spus că din informația pe care o deține, autoritățile ruse examinează posibilitatea de a aplica o amnistie migrațională în privința tuturor cetățenilor străini, din cauza că mulți dintre ei nu au reușit să-și perfecteze actele din cauza măsurilor restrictive, impuse în contextul luptei cu COVID-19: „Deși nu există o claritate, dar se discută că va fi după anul nou”.
„Dodon minte poporul, pentru că a fost informat despre deciziile pe care ar urma să le adopte Rusia”, a spus el.
Totodată, Kalinin atrage atenția că în cazul în care autoritățile ruse vor aplica amnistia migrațională, ștampila în buletin privind participarea la alegeri nu va putea fi considerat criteriu: „În Rusia nimeni nu va adopta o decizie precum că doar cei care au votat vor fi amnistiați. Este o prostie enormă”.
La fel, acesta a îndemnat cetățenii să nu cadă pradă declarațiilor, precum că în cazul victoriei unui sau altui candidat, în R.Moldova va fi interzisă limba rusă sau închise școlile. Potrivit lui Kalinin, „președintele R.Moldova are împuterniciri limitate, respectiv, indiferent cine ar câștiga scrutinul, el nu va face ceea cu ce sunt speriați oamenii”.
Amintim că după ce a pierdut alegerile din primul tur în cele 17 secții de votare deschise în Rusia, Igor Dodon a încercat să mobilizeze prin șantaj diaspora din Rusia promițându-le că în jumătate de an va iniția o nouă amnistie migrațională. Mai mult decât atât, Dodon le-a ordonat moldovenilor din Federația Rusă, să fie activi pe data 15 noiembrie, în special cei vizați de amnistie.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.