Acasă Alegeri 2020 FOTO // Interese ascunse sau cât de ”pro-europeni” sunt cei de la...

FOTO // Interese ascunse sau cât de ”pro-europeni” sunt cei de la PACE

0

Deși atunci când s-a lansat pe arena politică, Partidul Acasă Construim Europa (PACE) se anunța a fi unul cu viziuni pro-europene de centru-dreapta, acțiunile membrilor partidul nu fac decât să demonstreze contrariul. După ce au anunțat că nu vor susține nici un candidat la prezidențiale, în primul tur, cei de la PACE au mers totuși la vot, iar unii dintre ei își expun nestingherit pe rețelele de socializare simpatiile politice.

Prin intermediul unui comunicat de presă, publicat în data de 30 octombrie, Partidul Politic Acasă Construim Europa (PACE) anunța public că ”nu susține niciun candidat în campania electorală pentru scrutinul prezidențial din 1 noiembrie”. Tot în acel comunicat, PACE îți argumentează decizia, dând vina pe orgoliul partidelor pro-europene.

”Motivul deciziei noastre este condiționat de faptul că, anterior, am dat dovadă de maturitate politică și am făcut apel public către forțele Pro Europene în vederea stabilirii unui candidat comun, ei însă nu au răspuns acestui apel, punând astfel în față, în detrimentul țării și al poporului – propriul ego”, se arată în comunicatul de presă.

În ziua scutinului prezidențial, însă, liderul partidului PACE, Gheorghe Cavcaliuc nu a ezitat să-și anunțe publicul că a mers la vot, etalând fotografii pe rețelele de socializare.

Am fost la vot, mi-am revăzut cu drag consătenii, am discutat despre țară și viitorul poporului nostru, scria Gheorghe Cavcaliuc pe pagina sa de facebook.

https://www.facebook.com/gheorghe.cavcaliuc.50/posts/860070421423171

La fel au făcut și alți membri ai partidului PACE.

https://www.facebook.com/daniella.voicu.5/posts/2411552202481088

Tot în comunicatul de presă publicat la 30 octombrie, partidul PACE declara că în privința turului II de scrutin vor veni cu o nouă decizie.

În cazul alegerilor din turul 2 de scrutin vom convoca încă o dată Consiliul Politic Național și vom decide atunci pe cine susținem și vom veni ulterior cu o reacție publică, se mai arăta în comunicatul partidului.

O decizie oficială în acest sens, nu a fost anunțată nici până în ziua de astăzi, 9 noiembrie. În schimb unii membri ai partidului se pare că o fac pe paginile personale de pe platformele de socializare.

Nu este clar deocamdată care sunt adevăratele interese ale acestui partid politic. Or, acțiunile unor membri pare să vină în directă discondarță cu poziția și ideologia partidului.

Menționăm că Partidul Acasă Constrium Europa a fost lansat oficial la data de 14 iunie 2020, iar președintele acestuia fiind ales Gheorghe Cavcaliuc, fost șef adjunct al IGP.

Despre lansarea sa în politică, însă, Cavcaliuc anunța în anul 2019, după plecarea Partidului Democrat de la guvernare.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.