Acasă Alegeri 2020 EXCLUSIV// FOTO// VIDEO// ALEGERI noi, OBICEIURI vechi! DEMNITARI de stat, IMPLICAȚI în...

EXCLUSIV// FOTO// VIDEO// ALEGERI noi, OBICEIURI vechi! DEMNITARI de stat, IMPLICAȚI în campania electorală a lui Dodon: ”Maia Sandu este lesbiană. Usatâi este un bandit, iar pe Șor îl băgăm la pușcărie”

0

Ministrul de Interne, Pavel Voicu, șeful IGP Sergiu Paiu, dar și adjunctul acestuia Marin Maxian, cu toții au organizat o ”șezătoare” pe Platoul Inspectoratului Național de Securitate Publică. La ședința din 5 noimebrie, care a încept în jurul orei 19:00, au fost prezenți superiorii din schimbul 1 și 2. Nu a lipsit nici șeful interimar al INSP, Comisarul Șef Iurii Dementiev, despre care poliția anunța că ar fi fost suspendat din funcție după ce ar fi lovit un pieton. Subiectul discutat, spun sursele SafeNews.md, ar fi fost campania electorală. Conducerea MAI-ului ar fi făcut agitație pentru Igor Dodon.

Maia Sandu este lesbiană. Usatâi este un bandit, și eu știu asta, iar pe Șor, a mai rămas puțin și îl băgăm la pușcărie, așa și-ar fi început discursul față de angajații INSP, ministrul de Interne Pavel Voicu, declară sursele SafeNews.md prezente la ședință.

Ulterior, ministrul Voicu ar fi ținut să le amintească angajaților INSP că vara aceasta le-a fost majorat salariul și i-ar fi îndemnat să voteze pentru Igor Dodon.

Noi suntem băieți bravo, v-am ridicat leafa cu 1000 de lei vara aceasta. Să nu fi fost pandemia, vă mai ridicam cu încă o mie, ar fi subliniat ministrul, fiind citat de sursele noastre care au solicitat păstrarea anonimatului.

Redacția noastră a contactat purtătorul de cuvânt al MAI, Alina Zbancă, care inițial a spus că nu cunoaște dacă conducerea ministerului ar avea o ședință programată pentru acea oră.

– Eu nu știu unde se află domnul ministru la ora aceasta, pentru că suntem după program.
– Are vre-o ședință la INSP la această oră?
– Un ministru de interne are dreptul să se afle la orice oră, la orice instituție subordonată ministerului, nu văd ceva suspicios în asta.
– În afara orelor de serviciu?
– Un ministru de interne este în serviciu ca orice ofițer 24 din 24, așa că poate să fie oriunde.
– Sursele noastre susțin că este vorba despre o ședință. Dvs cunoașteți?
– Nu cunosc, ar trebui să mă documentez și dacă va fi eveniment public, neapărat o să vă comunic.

Echipa de filmare SafeNews.md a mers pe strada Octavian Goga, acolo unde se află sediul INSP. Adiacentul era supravegheat de câțiva angajați INSP iar în fața instituției erau parcate automobilele de serviciul al Ministrului de Interne, Pavel Voicu, dar și al șefului IGP, Sergiu Paiu.

Liniștea, însă a fost întreruptă în momentul în care angajații au observat echipa noastră de filmare. Chiar și așa, aceștia nu au negat faptul că are loc o ședință la care este prezent și ministrul de interne.

Peste câteva minute, rând pe rând angajații INSP au ieșit din instituție, unii dintre ei se arătau indignați în dicuțiile cu colegii, iar alții s-au amuzat văzând echipa de filmare, susținând că probabil sunt de ai Maiei Sandu. Foarte puțini, însă au recunoscut că a avut loc o ședință cu implicarea conducerii MAI.

Între timp automobilele de serviciu al conducerii MAI și IGP au intrat în ograda INSP, iar peste câteva minute au părăsit locația, fără a vorbi cu presa.

Mai târziu, purtătorul de cuvânt al MAI a expediat redacției noastre, un mesaj în care precizează că ar fi fost vorba despre o vizită de rutină, în cadrul subdiviziunii.

Sursele SafeNews.md, din interiorul instituției, declară că vineri, 06 noiembrie, ar urma să aibă loc alte două ședințe. Una la IGP și alta la MAI unde ar urma să vină toți președinții veteranilor din teritoriu. Ambele ședințe ar fi programate pentru ora 11:00

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.