Secțiile de votare din orașul Leova au rămas pentru aproximativ 40 de minute fără energie electrică. Informația a fost confirmată pentru ZdG de mai mulți membri ai birourilor secțiilor de votare din circumscripția Leova, care ne-au comunicat însă că procesul de vot nu a fost întrerupt și a derulat în regim normal.
Aceasta a mai precizat că întreruperi de energie ar fi fost în cinci din cele 7 secții de votare din Leova, iar motivul a fost un accident produs în afara orașului.
„Procesul de vot nu a fost împiedicat pentru că au funcționat calculatoarele, dar au fost puține persoane”, ne-a comunicat și un alt membru al secțiilor de votare din orașul Leova.
„La noi nu a fost lumină cam vreo jumătate de oră. Procesul de vot s-a desfășurat cu pixul pe hârtie. Alegătorul a venit cu buletinul, s-a înregistrat, iar operatorii și-au scris pe hârtie codul personal și nuemele, iar când va fi baza de date, vor introduce datele”, a menționat și Mariana Orjacovschi, președinta unui alt biroul al secțiilor de votare din Leova.
Pe 1 noiembrie 2020, în R. Moldova au loc alegeri prezidențiale. În cursă sunt înregistrați opt concurenți electorali.
Pentru scrutinul din 1 noiembrie au fost organizate 2 143 secții de votare. 139 de secții de votare au fost organizate pentru cetățenii din R. Moldova aflați peste hotarele țării, iar 42 de secții de votare au fost organizate pentru cetățenii cu drept de vot din localitățile din stânga Nistrului (regiunea transnistreană), municipiul Bender și unele localități ale raionului Căușeni.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.