„Ziarul de Gardă” a intrat în posesia unor liste potrivit cărora, pădurarii din Republica Moldova sunt obligați să le completeze cu persoane care de alegeri vor vota pentru Igor Dodon. În listă, pădurarii trebuie să indice informații precum: numele și prenumele persoanei, numărul membrilor de familie cu vârstele de peste 18 ani din gospodărie care locuiesc în localitate, apartenența politică (cu cine votează), telefonul mobil și alte informații, transmite SafeNews.md cu referire la ZdG.
Am încercat să verificăm informația apelând mai mulți pădurari și prezentându-ne ca fiind de la „centru”.
Aceștia au confirmat că au aceste liste și că reușesc să le completeze.
Ulterior, după ce ne-am prezentat ca fiind de la ZdG, pădurarii au refuzat să confirme informațiile.
De cealaltă parte, directorul Moldsilva, Dumitru Cojocaru neagă această informație și spune că prima dată a auzit. Cojocaru nu exclude însă că ar fi unii pădurari la nivel local care ar avea astfel de activități.
Purtătoarea de cuvânt al lui Igor Dodon, Ludmila Muntean, ne-a declarat că staff-ul electoral al candidatului Dodon nu are nicio tangență cu aceste liste pe care le consideră insinuări.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.