Locuitorii din Hagimus, Căușeni, spun că nu vor să fie iar martori la un scenariu de fraudare a alegerilor la care oameni neinformați sunt aduși în mod organizat, contra unor sume de bani la vot. Președintele asociației veteranilor din Hagimus îndeamnă oamenii să stea acasă și să nu iasă duminică la vot, transmite SafeNews.md cu referire la Cuvântul.md.
„După decizia Judecătoriei Căușeni ne-am întrunit cu locuitorii din sat, cu veteranii. Din păcate Chișinăul nu ține cont de voința noastră. În sat nu avem cazuri de Covid, în timp ce Benderul e sub Cod Roșu. Cine va răspunde dacă infecția se va extinde în rândul copiilor și a bătrânilor noștri? Cert e că, duminică vom bloca toate intrările și ieșirile din sat.
Dacă vor veni câte unul, doi alegători, nu le putem interzice să voteze. Dar dacă vor fi transportați organizat și vom vedea că circula aceleași unități de transport încolo și încoace, noi, veteranii vom baricada drumurile și nu vom permite repetarea scenariului de la alegerile precedente”, ne-a spus primarul localității.
Președintele asociației veteranilor din Hagimus, Valeriu Mititelu, ne-a spus că se pregătesc de un marș de protest care va avea loc vineri, 30 octombrie, cu începere de la ora 10:00.
„Circa 100 de veterani vom porni din Hagimus spre Ștefan Vodă. Ne vom întruni veterani din trei raioane Căușeni, Ștefan Vodă și Anenii Noi. Vom porni într-un marș de protest prin Copanca, Chircăiești, Hagimus, Fârlădeni, Hârbovăț, Varnița și Gura Bâcului. E vorba de localități unde sunt instalate posturi de control transnistrene.
Le vom înmâna reprezentanților de acolo demersuri în care le vom solicita oamenilor să stea duminică acasă. Nu le interzicem să voteze, dar dorim alegeri corecte, inclusiv cu respectarea normelor sanitar-epidemiologic prevăzute pe timp de pandemie. Așa cum oamenilor din această regiune nu li se permite din luna martie să-și vadă rudele din stânga Nistrului, nu dorim ca această interdicție să fie anulată doar în ziua alegerilor, de dragul unor voturi și a mofturilor unor politicieni”, a declarat Valeriu Mititelu.
Potrivit veteranilor din Asociația „Forța veteranilor”, acțiuni similare de protest vor avea loc vineri și în zona de securitate din raioanele Criuleni și Dubăsari.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.