Liderul Partidului Nostru și primarul de Bălți, Renato Usatîi, acuză conducerea țării că nici până la această oră nu a elaborat un plan precis de gestionare a crizei provocată de noul coronavirus.
El spune despre asta într-o postare pe Facebook în care a criticat reacția șefilor tânărului medic de pe ambulanță la imaginile video în care acesta demonstrează că personalul medical pornește practic neechipat la potențialii bolnavi de COVID-19.
Cel mai probabil dorind să încurajeze medicii să vorbească despre neajunsurile din sistem, el dă exemplul reprezentanților acestei meserii din alte state, care se confruntă cu aceeași problemă.
Amintim că videoclipul unui medic de la Ambulanțe, postat astăzi pe Facebook, a stârnit revolta întregii societăți. Tânărul i-a reproșat ministrului Sănătății că merg la chemări practic neechipați. El spune că după ce s-au plâns șefilor, au primit măști de foarte proastă calitate, prin care nu se poate respira și care nu au fixator. Ulterior, personalul medical a primit măști chirurgicale despre care spune că “cu siguranță nu sunt pentru intervenția în cazul pacienților cu COVID”.
„Doamna ministră, înainte să afirmați că suntem singuri responsabili de faptul că ne infectăm, asigurați-vă dacă cadrele medicale au echipament decent pentru a lupta cu acest virus”, spune lucrătorul medical.
Iar la câteva minute după, imaginile au fost șterse.
Contactat de presă, tânărul a menționat că „a fost rugat insistent să șteargă video”, dar a evitat să dea numele persoanelor respective. Totuși, internauții au reușit să descarce video-ul, așa că acesta poate fi văzut și acum pe Facebook.
Autoritățile nu au comentat deocamdată cazul.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.