Donaţii din partea unor persoane fizice care nu au raportat la FISC venituri sau au raportat venituri mai mici decât suma donată. Sunt nereguli constatate de Comisia Electorală Centrală care a examinat rapoartele financiare ale concurenţilor electorali. CEC cere instituţiilor abilitatea ale statului să verifice corectitudinea donaţiilor primite de candidaţii la funcţia supremă în stat şi spune că, până la proba contrarie, crede în bunele intenţii ale concurenţilor electorali şi ale susţinătorilor acestora.
Potrivit rapoartelor financiare prezentate CEC-ului, de la începutul campaniei electoale concurenţii electorali au primit, în mare parte, sprijin financiar din partea partidelor care i-au delegat.
Astfel, pentru susţinerea candiatului Maia Sandu cei mai mulţi bani i-a cheltuit Partidul Acţiuni şi Solidaritate – peste un milion 400 de mii de lei. Şi Partidul Liberal Democrat şi-a susţinut financiar candidatul cu peste 144 de mii de lei, PPDA a donat pentru promovarea reprezentantului său peste 98 de mii de lei, Partidul Şor peste 93 de mii de lei, iar Partidul Nostru puţin peste 18 mii de lei.
De asemenea, partidele au primit bani din partea unor donatori persoane fizice. Totuşi, CEC -ul cere organelor abilitate ale statului să verifice provenienţa acestor sume, în condiţiile în care au donat bani pentru concurenţi electorali persoane ce nu au raportat venituri la FISC.
„s-a constat că unii donatori persoane fizice ai concurenţilor electorali Usatâi, Năstase, Dodon, Sandu şi Ţicu în ultimii 3 ani, adică între anii 2017-2019, nu au avut nicio sursă de venit declarată la FISC sau au avut un venit declarat mai mic decât suma donată”, a spus ANDREI VOLENTIR, membru al Comisiei Electorale Centrale.
În cursa pentru alegerile prezidenţiale au fost înregistraţi opt concurenţi electorali. Aceştia sunt obligaţi de legislaţia electorală să depună, săptămânal, la CEC, rapoarte privind veniturile şi cheltuielile de campanie.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.