În R. Moldova, nicio reformă nu s-a soldat cu un final logic. „Acestea sunt aduse până la o anumită etapă, apoi amânate, în cele din urmă se creează un haos”, a spus Galina Șelari, dr. în economie, directorul Centrului de Investigații Strategice și Reforme.
Luând cuvânt în cadrul dezbaterilor publice de la Agenția IPN „Unde scapătă modernizarea economiei”, ea a adus pentru confirmare un șir de exemple:
„Nu au apărut fonduri private de pensii, deoarece nu a fost dus până la capăt programul de privatizare. Reformarea educației și a medicinii nu ne-a reușit, deoarece la o anumită etapă am început să privim aceste ramuri importante prin prisma cheltuielilor ce ni le putem sau nu permite”.
Pentru a schimba situația, țara trebuie să se concentreze asupra strategiei de dezvoltare pe termen lung. „Avem nevoie de o abordare comună, care să permită formularea pozițiilor de bază, iar într-o asemenea chestiune comunitățile de experți trebuie să se completeze reciproc”, a menționat economista.
În opinia ei, Acordul de asociere RM-UE ar putea constitui temelia strategiei de dezvoltare.
„Dar acest Acord trebuie transpus nu printr-o copiere oarbă, ca prin indigou, ci prin logica posibilităților de aplicare a lui pentru Moldova. Din care cauză, există și sprijinul masiv al UE, care are drept scop ca țara să-și poată crea propriile surse de venit și nu numai să beneficieze de avantajele parteneriatului asociat, dar și să-și îndeplinească angajamentele”, a explicat Galina Șelari.
Ea a opinat, că „nu e problema noastră” faptul că unele decizii politice sunt luate în detrimentul economiei.
„A venit perioada de cotitură, când lumea încearcă să se reevalueze. Nu este pentru prima dată când se modifică și conceptul de lider. Deci, atunci când primatul aparține politicului, iar pe planul doi se pune economia, nu este doar problema noastră”, a menționat economista.
Adevărată problemă pentru economie ea a numit altceva:
„Noi mereu ne scoatem gunoiul din casă și căutăm vinovatul. Drept consecință, ne-am trezit că au încetat să mai vină investiții private directe. În realitate, pentru a deveni un partener extern interesant, nu e cazul să-ți presori părul cu cenușă, ci trebuie de schimbat imaginea țării”, a conchis Galina Șelari.
Dezbaterea publică „Unde scapătă modernizarea economiei” face parte din ciclul „Depășirea stereotipurilor de integrare europeană prin comunicare”. Agenția de presă IPN organizează dezbaterile publice cu suportul Fundației Hanns Seidel.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.