Posibile averi nejustificate, economii și donații nedeclarate, dar și suspiciuni privind incompatibilitatea cu funcția de procuror. Sunt câteva dintre aspectele examinate de Comisia de evaluare a procurorilor în cadrul audierilor publice desfășurate în perioada 21–22 octombrie. În fața membrilor Comisiei s-au prezentat trei procurori: Ruslan Perevoznic, Stela Barbă și Alexandru Musteață, supuși evaluării externe a integrității etice și financiare.
Cele mai multe aspecte care au necesitat clarificări în cazul Stelei Barbă, procuror-șef interimar al Procuraturii Căușeni, au vizat situația sa patrimonială și respectarea obligațiilor de integritate.
Aceasta este evaluată pentru perioada în care a activat în cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
În timpul audierii, membrii Comisiei au solicitat explicații privind posibila existență a unei averi nejustificate în trei ani din perioada supusă verificării. De asemenea, au fost discutate eventuale incompatibilități cu funcția de procuror și omisiuni identificate în declarațiile de avere și interese personale.
La finalul audierii, Stela Barbă le-a transmis un mesaj colegilor care urmează să treacă prin aceeași procedură.
„Urez colegilor succes în parcurgerea procesului respectiv”, a declarat Stela Barbă.
Întrebări legate de declararea bunurilor și veniturilor au fost adresate și lui Alexandru Musteață, adjunct interimar al procurorului-șef al Procuraturii Hîncești.
Acesta este evaluat pentru activitatea sa anterioară în calitate de procuror delegat la Procuratura Anticorupție.
Membrii Completului A au solicitat explicații privind unele omisiuni din declarațiile anuale de avere, în special nedeclararea unor economii în numerar și a unor donații.
La rândul său, Alexandru Musteață a vorbit despre importanța procesului de evaluare pentru sistemul de justiție.
„Înțeleg dificultatea acestui proces complicat, dar necesar pentru redobândirea încrederii societății în actul justiției”, a declarat Alexandru Musteață.
Cel de-al treilea procuror audiat a fost Ruslan Perevoznic, din cadrul PCCOCS.
Potrivit Comisiei, acesta a răspuns anterior, în scris, la două runde de întrebări de clarificare. După examinarea informațiilor acumulate, membrii Completului E nu au identificat alte aspecte care să necesite explicații suplimentare în cadrul audierii.
Cele trei audieri s-au desfășurat în baza Legii nr. 252/2023, care reglementează evaluarea externă a integrității etice și financiare a procurorilor.
De precizat că aspectele examinate în cadrul audierilor nu reprezintă constatări definitive privind încălcarea criteriilor de integritate. Comisia urmează să analizeze informațiile și explicațiile prezentate înainte de a formula concluziile pentru fiecare procuror.

