O dronă ar fi căzut și explodat într-o pădure din apropierea satului Geamăna, raionul Anenii Noi. Incidentul a fost semnalat sâmbătă seară, 10 octombrie, după ce mai mulți localnici au observat un aparat de zbor la mică înălțime. Din fericire, nu au fost raportate victime.
Potrivit Poliției, apelul a fost recepționat în jurul orei 22:20. Martorii au anunțat că au văzut o presupusă dronă zburând la mică distanță deasupra teritoriului raionului Anenii Noi.
Ulterior, aparatul de zbor ar fi căzut într-o zonă împădurită din extravilanul localității Geamăna, unde s-ar fi produs o explozie.
La fața locului urmează să intervină specialiștii Secției tehnico-explozive a Poliției, care vor examina obiectul și vor stabili circumstanțele incidentului.
Deocamdată, autoritățile nu au comunicat proveniența aparatului de zbor și nici tipul acestuia. Informațiile privind căderea și explozia urmează să fie verificate de specialiști.
Poliția avertizează populația să evite zona și să nu se apropie de eventualele fragmente descoperite.
Oamenii legii recomandă cetățenilor să nu atingă obiectele suspecte, întrucât acestea ar putea prezenta pericol, și să respecte restricțiile până la încheierea verificărilor.


