Republica Moldova se pregătește pentru următoarele etape ale negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Progresele înregistrate și posibilitățile de integrare graduală în UE au fost discutate de viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, cu o delegație de eurodeputați din Grupul Socialiștilor și Democraților, aflată în vizită la Chișinău.
Potrivit Cristinei Gherasimov, întrevederea s-a concentrat pe reformele și progresele Republicii Moldova în procesul de integrare europeană, dar și pe pregătirile pentru deschiderea negocierilor pe următoarele grupuri de capitole.
Un alt subiect abordat a fost reprezentat de noile propuneri ale Comisiei Europene privind extinderea Uniunii Europene și integrarea graduală a statelor candidate.
„Republica Moldova are buni prieteni în Parlamentul European. M-am bucurat să discut astăzi la Chișinău cu o delegație de eurodeputați din Grupul Socialiștilor și Democraților”, a transmis Cristina Gherasimov.
Viceprim-ministra a mulțumit europarlamentarilor pentru susținerea oferită Republicii Moldova și pentru promovarea parcursului său european în Parlamentul European.
„Le-am mulțumit eurodeputaților pentru vocea puternică pe care o au în Parlamentul European și pentru sprijinul acordat Moldovei în drumul spre UE”, a menționat oficiala.
Discuțiile au loc în contextul în care Republica Moldova își continuă pregătirile pentru avansarea negocierilor de aderare, inclusiv pentru deschiderea formală a următoarelor clustere.


