Tofan, discuții la Bruxelles cu trei comisari europeni. Aderarea R. Moldova la UE, pe agendă

Redacția SafeNews

Pregătirile Republicii Moldova pentru aderarea la Uniunea Europeană, securitatea energetică și reformele economice au fost principalele subiecte discutate de premierul Vasile Tofan la Bruxelles. Șeful Guvernului a avut întrevederi cu trei membri ai Comisiei Europene, în marja celei de-a 10-a reuniuni a Consiliului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană.

În cadrul discuției cu Dan Jørgensen, comisar european pentru Energie și Locuințe, premierul a abordat securitatea energetică a Republicii Moldova și impactul prețurilor ridicate asupra populației.

Tofan a vorbit despre programul de compensații pregătit de Guvern pentru sprijinirea familiilor vulnerabile în contextul creșterii costurilor la gaze. În condițiile secetei severe din acest sezon, cei doi oficiali au discutat și despre securitatea aprovizionării cu apă.

PUBLICITATE

Premierul a declarat că autoritățile vor continua reformele pentru dezvoltarea unui sistem energetic mai rezilient, în paralel cu procesul de integrare europeană. Guvernul își propune finalizarea negocierilor tehnice pentru aderare până în 2028.

Securitatea și gestionarea frontierelor au fost abordate în cadrul întrevederii cu Magnus Brunner, comisar european pentru Afaceri Interne și Migrație. Discuțiile au vizat reformele din domeniul afacerilor interne, precum și cooperarea dintre Republica Moldova și UE pentru securitatea frontierei și a regiunii.

Potrivit premierului, Republica Moldova nu este doar un beneficiar al sprijinului european, ci contribuie, la rândul său, la securitatea regională.

Agenda economică a fost discutată cu Maria Luís Albuquerque, comisară europeană pentru Servicii Financiare și Uniunea Economiilor și Investițiilor. Părțile au abordat politica fiscală, reducerea deficitului bugetar, restructurarea întreprinderilor de stat și apropierea sectorului financiar moldovenesc de standardele UE.

Tofan a prezentat și planurile Guvernului privind reforma fiscală, care ar urma să stimuleze munca și investițiile, precum și măsurile pentru eficientizarea gestionării resurselor statului. Un alt subiect a fost alinierea sectorului bancar la acquis-ul european în domeniul serviciilor financiare.

„În energie, securitate sau economie, avem aceeași abordare: facem reforme care trebuie să se simtă în viața oamenilor și, în același timp, pregătesc Republica Moldova pentru aderarea la Uniunea Europeană. Vrem energie mai sigură și costuri mai mici pentru cetățeni, instituții capabile să protejeze țara și o economie care încurajează munca și investițiile. Acesta este drumul nostru spre UE”, a declarat Vasile Tofan.

Întrevederile au avut loc în contextul reuniunii Consiliului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană, unde au fost evaluate progresele în procesul de aderare și implementarea reformelor.

În urma realizării a 18 angajamente din Agenda de Reformă, a fost anunțată și o nouă tranșă de 157 de milioane de euro pentru Republica Moldova, acordată prin Planul de Creștere al UE. Banii sunt destinați continuării reformelor și investițiilor în domenii considerate prioritare pentru dezvoltarea țării.