Spațiul aerian din zona Centru a Republicii Moldova a fost închis în această seară, după detectarea unui zbor neautorizat. Incidentul a fost raportat la ora 20:45, în contextul atacurilor masive lansate de Federația Rusă asupra Ucrainei.
Serviciul Operații Aeriene al Armatei Naționale a informat despre detectarea zborului neautorizat în spațiul aerian național.
În urma incidentului, autoritățile au decis închiderea spațiului aerian din zona Centru.
Deocamdată, autoritățile nu au oferit informații despre tipul aparatului detectat, traiectoria acestuia sau zona exactă în care a fost observat.
Serviciul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.
Autoritățile au anunțat că vor reveni cu informații suplimentare.


