O femeie de 50 de ani a murit după o cădere de la înălțime. Poliția investighează un conflict cu concubinul

Redacția SafeNews

O femeie de 50 de ani a fost găsită fără viață, în această seară, pe acoperișul unui bloc de locuit din sectorul Centru al capitalei. Potrivit informațiilor preliminare ale Poliției, aceasta ar fi căzut de la etajul șase al apartamentului în care locuia. Înainte de tragedie, între femeie și concubinul său ar fi avut loc un conflict.

Poliția capitalei a fost sesizată despre depistarea unei persoane inconștiente pe acoperișul blocului. Ajunși la fața locului, oamenii legii au constatat decesul femeii.

Preliminar, anchetatorii au stabilit că aceasta s-ar fi aruncat de la etajul șase și ar fi căzut pe acoperișul unui nivel inferior al clădirii.

PUBLICITATE

În urma examinării efectuate de medicul legist, pe corpul femeii nu au fost identificate alte semne de moarte violentă, cu excepția leziunilor caracteristice unei căderi de la înălțime.

În cadrul cercetărilor, polițiștii au stabilit că, înainte de producerea tragediei, între femeie și concubinul acesteia ar fi izbucnit un conflict.

Oamenii legii au pornit o cauză penală. Concubinul femeii, în vârstă de 64 de ani, urmează să fie reținut pentru 72 de ore, în timp ce anchetatorii stabilesc toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.