Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a vizitat sectorul Lîman al frontului, unde se desfășoară Operațiunea „Vivaldi”. Șeful statului vecin a anunțat acest lucru pe rețelele sociale pe 30 septembrie, relatează UNN.
„Punctul de comandă al Brigăzii Mecanizate Separate nr. 66, numită după prințul Mstislav cel Curajos. Astăzi, m-am întâlnit aici cu soldații care îndeplinesc misiuni în sectorul Lîman și le-am înmânat distincții de stat. Am discutat cu comandantul brigăzii despre misiunile desfășurate de unitate și despre nevoile brigăzii” a menționat Zelenski.
Președintele a subliniat: „În cadrul operațiunii «Vivaldi», Brigada mecanizată separată nr. 66, împreună cu alte unități din cadrul Corpului III de Armată, a readus deja sub control ucrainean peste 125 de kilometri pătrați din teritoriul nostru.”
„Vă mulțumesc că apărați statul nostru, suveranitatea și integritatea teritorială. Acest lucru este foarte important”, a subliniat Zelenski.
Videoclipul publicat de președintele ucrainean arată că, printre alții, alături de el se aflau și comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Mihailo Drapatîi, și ministrul Apărării, Evheni Hmara.
The command post of the 66th Separate Mechanized Brigade named after Prince Mstyslav the Brave. Today, I met here with the warriors carrying out missions in the Lyman sector and presented them with state awards. I also spoke with the brigade commander about the missions the unit is carrying out and the brigade’s needs.
The 66th Separate Mechanized Brigade, together with other units of the Third Army Corps, has already returned more than 125 square kilometers of our territory to Ukrainian control as part of Operation Vivaldi.
Thank you for defending our state, our sovereignty, and our territorial integrity. This is extremely important.
— Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) September 30, 2026


