Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a discutat cu coordonatoarea rezidentă ONU în Republica Moldova, Yesim Oruc, despre prioritățile de cooperare și rolul politicilor publice în susținerea dezvoltării economice și îmbunătățirea nivelului de trai al populației.
În cadrul întrevederii, Victoria Belous a declarat că politica fiscală trebuie să răspundă nevoilor oamenilor și să contribuie la dezvoltarea economiei. Potrivit ministrei, veniturile colectate la buget permit finanțarea serviciilor publice și a investițiilor în educație, sănătate, protecție socială și infrastructură.
Discuțiile au vizat și necesitatea unui cadru fiscal predictibil și echitabil. Acesta ar urma să susțină mediul de afaceri, crearea locurilor de muncă și competitivitatea economiei, precum și să contribuie la dezvoltarea comunităților și reducerea inegalităților.
La rândul său, Yesim Oruc a reconfirmat disponibilitatea sistemului ONU de a sprijini Republica Moldova în promovarea politicilor orientate spre dezvoltare incluzivă și bunăstarea populației.
Cele două oficiale au convenit să continue dialogul și cooperarea în domeniile de interes comun, ținând cont de prioritățile naționale de dezvoltare și obiectivele de integrare europeană.
Cooperarea dintre Republica Moldova și ONU se desfășoară în baza Cadrului de Cooperare pentru Dezvoltare Durabilă pentru perioada 2023–2027.


