Negocieri cu ușile închise la Tiraspol. Chișinăul și Tiraspolul, din nou la masa discuțiilor

Redacția SafeNews

Reprezentanții politici ai Chișinăului și Tiraspolului s-au reunit joi, 24 septembrie, într-o nouă rundă de negocieri în formatul „1+1”. Întâlnirea are loc la sediul Misiunii OSCE din Tiraspol, iar pe agendă se află mai multe subiecte, printre care aspecte economice, Fondul de convergență și respectarea drepturilor omului.

Reuniunea a fost deschisă de noul șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova, Christopher W. Smith, care a adresat participanților un mesaj în limba rusă. Ulterior, discuțiile au continuat cu ușile închise.

Este prima reuniune în formatul „1+1” la care Christopher W. Smith participă în noua sa calitate. Diplomatul și-a preluat mandatul la 31 august și este, totodată, mediator al OSCE în procesul de reglementare transnistreană.

PUBLICITATE

„Pentru mine este o mare onoare să mă aflu aici la prima mea întâlnire „1+1”. Vreau să îmi exprim recunoștința față de ambele părți pentru flexibilitate și atitudinea pragmatică care ne-a permis tuturor să ne întâlnim astăzi”, a declarat Christopher W. Smith.

Șeful Misiunii OSCE a precizat că discuțiile vizează teme sensibile și că mediatorii sunt pregătiți să sprijine dialogul dintre cele două părți.

„Înțelegem că urmează negocieri dificile pe subiecte sensibile. Ca intermediari, suntem gata să acordăm ambelor părți ajutorul necesar. Cred în maturitatea voastră și în capacitatea de a purta un dialog constructiv și civilizat în interesul cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului”, a menționat oficialul.

Formatul „1+1” reunește negociatorii principali ai Chișinăului și Tiraspolului și este utilizat pentru discutarea problemelor practice care afectează locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului. OSCE facilitează aceste negocieri în cadrul procesului de reglementare transnistreană.