FOTO | SBU anunță că a dejucat un asasinat la Kiev. O presupusă agentă FSB, reținută

Redacția SafeNews

Serviciul de Securitate al Ucrainei, SBU, anunță că a dejucat un presupus plan al serviciilor secrete ruse de asasinare a unui opozant rus stabilit în Ucraina. O femeie suspectată că ar fi fost recrutată de FSB a fost reținută la Kiev în timp ce pregătea atacul.

Potrivit SBU, ținta atacului este un opozant rus care, din 2022, s-a implicat în apărarea Ucrainei. Numele acestuia nu a fost făcut public. În prezent, bărbatul conduce o organizație ucraineană și lucrează ca antrenor de kickboxing la Kiev.

Anchetatorii ucraineni susțin că suspecta urma să-l împuște în apropierea unei săli de sport unde acesta lucrează. Femeia a fost reținută de ofițerii de contraspionaj în timp ce verifica zona și ar fi căutat o poziție potrivită pentru atac.

PUBLICITATE

În timpul perchezițiilor, oamenii legii au găsit un pistol, muniție și un telefon mobil. Potrivit anchetei, dispozitivul conținea conversații cu presupusul coordonator din Rusia.

SBU afirmă că femeia este originară din Melitopol, oraș ucrainean aflat sub ocupație rusă. Aceasta ar fi fost recrutată de FSB și ar fi urmat o pregătire înainte de a fi trimisă la Kiev. Potrivit autorităților ucrainene, ea ar fi acceptat colaborarea în schimbul renunțării la urmărirea sa penală pentru deținere ilegală de droguri.

Suspecta ar fi ajuns la Kiev prin Belarus și Jitomir și ar fi schimbat frecvent locurile de cazare pentru a evita supravegherea. Ulterior, coordonatorul său i-ar fi transmis locația unei ascunzători dintr-o zonă împădurită a capitalei, de unde ar fi ridicat arma și muniția.

Femeia a fost plasată în arest preventiv. SBU precizează că aceasta este cercetată pentru înaltă trădare comisă în condiții de război. Dacă va fi găsită vinovată, riscă închisoare pe viață.