Noua ambasadoare a Austriei la Chișinău, primită de Igor Grosu. Despre ce au discutat

Redacția SafeNews

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu noua ambasadoare a Austriei în Republica Moldova, Martina Viktoria Hermann. Discuțiile s-au axat pe relațiile bilaterale și parcursul european al țării.

În cadrul întrevederii, șeful legislativului a declarat că aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană rămâne principala prioritate strategică a țării. Potrivit lui, autoritățile continuă reformele necesare, cu un accent deosebit pe domeniul justiției.

Igor Grosu a apreciat și sprijinul oferit de Austria Republicii Moldova pentru procesele democratice și integrarea europeană.

PUBLICITATE

„Pentru cetățenii Republicii Moldova este esențial ca Uniunea Europeană să rămână un partener credibil și predictibil. Trebuie să valorificăm actuala fereastră de oportunitate, bazată pe progresele înregistrate de Moldova și pe voința politică existentă la nivel european, astfel încât procesul de extindere să rămână unul bazat pe merite”, a menționat Igor Grosu.

Oficialii au discutat și despre consolidarea în continuare a relațiilor dintre Republica Moldova și Austria.