Administratorul unei companii din Chișinău, reținut de CNA. Prejudiciul depășește 2 milioane de lei

Redacția SafeNews

Administratorul unei companii din Chișinău a fost reținut pentru 72 de ore, fiind cercetat într-un dosar de escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari. Potrivit Centrului Național Anticorupție, prejudiciul provocat mai multor agenți economici ar depăși 2 milioane de lei.

Conform materialelor cauzei, bărbatul s-ar fi prezentat drept administrator autorizat și le-ar fi propus mai multor agenți economici să participe la o licitație pentru vânzarea unui teren din municipiul Chișinău. Valoarea terenului era estimată la aproximativ 7 milioane de lei.

Pentru participarea la licitație, suspectul ar fi solicitat plata unui acont pentru teren și a unor taxe de participare. După ce ar fi primit banii, acesta și-ar fi însușit mijloacele financiare.

PUBLICITATE

În dosar figurează mai multe părți vătămate, iar prejudiciul estimat de oamenii legii depășește 2 milioane de lei.

Marți, 22 septembrie, ofițerii CNA au efectuat percheziții la domiciliul bănuitului. În urma descinderilor, au fost ridicate probe considerate relevante pentru cauza penală.

Administratorul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolator. Ofițerii CNA și procurorii Procuraturii Anticorupție continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele cazului și pentru a identifica eventuale alte persoane implicate în schemă.

Persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.