Viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, va efectua în această săptămână o vizită de lucru la New York, unde va participa la segmentul de nivel înalt al celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.
Popșoi face parte din delegația Republicii Moldova, condusă de prim-ministrul Vasile Tofan.
La New York, ministrul va participa la mai multe reuniuni, printre care Summitul Platformei Crimeea, reuniunea privind tragerea la răspundere pentru crimele din Ucraina, reuniunea privind prevenirea și răspunsul la pandemii și cea dedicată celor 75 de ani de la adoptarea Convenției privind statutul refugiaților.
Mihai Popșoi va avea și întrevederi cu miniștrii de Externe din Ungaria, Emiratele Arabe Unite, Egipt, Kazahstan, Azerbaidjan, Tunisia și Chile.
De asemenea, sunt programate discuții cu reprezentanți ai ONU, precum și cu Directorul General al UNESCO, Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiați și Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, participarea la Adunarea Generală a ONU va fi folosită pentru promovarea intereselor și priorităților Republicii Moldova și pentru consolidarea cooperării cu partenerii internaționali.


