Un motociclist de 29 de ani a ajuns la spital după ce ar fi refuzat să oprească la indicația polițiștilor și a fost urmărit pe străzile din sectorul Rîșcani al Capitalei. Oamenii legii au stabilit preliminar că acesta nu deține permis de conducere pentru categoria corespunzătoare motocicletei.
Incidentul s-a produs în jurul orei 18:00. Poliția a fost sesizată că un motociclist se deplasează haotic pe străzile din sectorul Rîșcani.
Conducătorul motocicletei Honda a fost identificat de polițiștii INSP, care i-au cerut să oprească și au pornit semnalele luminoase și sonore. Potrivit Poliției, bărbatul nu s-a conformat și și-a continuat deplasarea.
Oamenii legii au pornit în urmărirea acestuia. La un moment dat, motociclistul a pierdut controlul asupra vehiculului și a căzut. Ulterior, acesta a fost imobilizat de polițiști.
Bărbatul a fost transportat la spital pentru investigații medicale.
Verificările preliminare au arătat că acesta nu deține permis pentru categoria corespunzătoare motocicletei. Poliția precizează că bărbatul a mai fost documentat recent, în două cazuri, pentru conducerea unui vehicul cu o categorie de permis necorespunzătoare, dar și pentru alte încălcări ale Regulamentului circulației rutiere.
Motocicleta a fost ridicată și transportată la parcarea specială.
Polițiștii continuă documentarea cazului pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.


