Republica Moldova găzduiește astăzi cea de-a 15-a reuniune anuală a Conferinței autorităților locale și regionale din Parteneriatul Estic (CORLEAP), la care participă reprezentanți ai administrațiilor locale și regionale, instituțiilor europene și țărilor partenere.
Discuțiile se concentrează pe combaterea manipulării informaționale și a ingerințelor străine, consolidarea rolului mass-mediei locale și regionale și îmbunătățirea procesului de elaborare a politicilor publice la nivel local.
Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, a subliniat că apropierea de cetățeni, dialogul și asumarea deciziilor sunt esențiale pentru consolidarea rezilienței comunităților.
În cadrul reuniunii a fost lansat și proiectul-pilot al Academiei Parteneriatului Estic pentru Administrație Publică la nivel local și regional (EPAPA), destinat dezvoltării capacităților administrațiilor locale și schimbului de experiență cu autoritățile din Uniunea Europeană.
CORLEAP facilitează cooperarea dintre autoritățile locale și regionale din UE și țările Parteneriatului Estic, promovând schimbul de bune practici și dezvoltarea unor administrații mai eficiente.

